Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și ApaVital SA Iași organizează ediția a IX-a a concursului de cultură generală dedicat Zilei Mondiale a Apei. Ediția din acest an se desfășoară sub sloganul „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume!”, iar tema este Marea Neagră.
Concursul se adresează exclusiv elevilor din ciclul liceal (clasele IX-XII). Se pot înscrie și pot participa echipe din unitățile de învățământ preuniversitar din toată regiunea Moldovei, inclusiv Republica Moldova, formate din câte trei elevi (care pot fi și din clase diferite), coordonați de un profesor. O unitate de învățământ nu poate participa cu mai mult de un echipaj.
Vor fi două probe:
1) un test grilă cu 20 de întrebări din tematica următoare: state riverane, orașe de coastă, mari evenimente istorice, mari bătălii, personalități istorice și culturale, scriitori și pictori.
Bibliografie:
Charles King, Marea Neagră. O istorie;
Ștefan Andreescu, Din istoria Mării Negre;
Gheorghe I. Brătianu, Marea Neagră;
Enciclopedii, Dicționare
Opere literare (Ovidiu, Vintilă Horia, Mihai Eminescu) și artistice (Ivan Aivazovski, Nicolae Vermont, Nicolae Grigorescu ș.a.) despre Marea Neagră.
2) elaborarea unui eseu de 300 de cuvinte pe o temă la prima vedere.
Concursul va avea loc miercuri, 22 martie 2023.
Intenția de participare și numele elevilor din componența echipajelor vor fi cominicate prin e-mail, la adresa programe@bjiasi.ro, până la data de 20 martie 2023. Aceeași adresă de e-mail vă stă la dispoziție și pentru alte informații.
Premiile pentru ocupanții primelor trei locuri în ordinea punctajului obținut sunt în bani și sunt acordate de ApaVital SA Iași (fondul total de premiere este de 5.400 lei):
Locul I: fond de premiere 2.400 lei: 3 (800 lei/ participant).
Locul II: fond de premiere 1.800 lei: 3 (600 lei/ participant).
Locul III: fond de premiere 1.200 lei: 3 (400 lei/ participant).
Pentru ocupanții clasați pe următoarele locuri se vor acorda premii constând în obiecte și materiale promoționale. Profesorii coordonatori vor fi și ei răsplătiți pentru efortul lor.
Concursul va avea loc la Filiala „Ion Creangă” a Bibliotecii, Casa Sindicatelor.
Ziua Mondială a Apei se sărbătorește anual pe 22 martie și are ca scop aducere în atenția opiniei publice a problemelor legate de necesitatea protejării cantitative și calitative a apelor și de a pune în adevărata lumină rolul, îndatoririle și responsabilitățile celor cu atribuții în întreținerea, valorificarea și protejarea surselor de apă. Este o zi în care reflectăm asupra importanței apei în viața noastră de zi cu zi, cât și să ne amintim de cei care nu dispun de resurse adecvate de apă potabilă. Decizia instituirii acestei sărbători a fost luată în cadrul Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de Janeiro, la 22 decembrie 1992. În România, această zi se sărbătorește din 1993.