„Uneori toamna are nevoie de o pădure întreagă ca să-şi desfăşure şalul persan cu arabesc de crengi, colorit de frunze, căderi de franjuri.” spunea Ionel Teodoreanu în romanul „La Medeleni”.
Explozia de culori care a inspirat aceste rânduri prozatorului se află ascunsă vederii, în marginea estică a Uniunii Europene. Aici, între Jijia și Prut, la aproape 30 de kilometri de Iași, în fiecare toamnă, nuanțe și tonuri de verde, galben sau roșu, se unduiesc liniștite sau freamătă în ritmul vântului care se plimbă parcă, de colo colo, asemenea unui paznic, prin lunca întinsă a celor două râuri, dând un adevărat spectacol ochiului aceluia care fie și pentru câteva clipe se oprește din drum.
Pe cele aproape 130 de hectare ale ariei protejate constituită printr-o hotărâre a Consiliului Județean din 1994 și aflată în administrarea Direcției Silvice, stejari, fagi, ulmi, frasini și plopi deopotrivă măsoară timpul în muguri și frunze, de câteva secole, adăpostind o faună bogată și diversă.
În „Pădurea Medelenilor”, fiecare anotimp are farmecul său. Primăvara, prin poieni apar lalele pestrițe și ghioceii de baltă, vara ne îmbie cu răcoarea dată de umbra copacilor iar toamna ne încântă cu bogăția culorilor. Iarna, șuierul crivățului în crengile despuiate seamănă cu tânguitul unui clopot care cheamă la vecernie.
Iar dacă se întâmplă ca pașii să vă poarte pe drumul dintre Sculeni și Golăiești, prin pădurea de la Medeleni, trebuie să știți că „bătrâna Doamnă” are tabieturi, obiceiuri aristocrate și o ținută care impune respect, ceea ce ne obligă pe noi, oaspeții ei, ca la a plecare, să o lăsăm mai puțin marcată de urmele vizitei noastre.
