Lucrările la monumentul istoric vor fi realizate din fonduri asigurate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar cererea de finanțare a fost depusă de Consiliul Județean Iași în februarie 2023, Comuna Miroslava nefiind entitate eligibilă. Concret, peste 26 de milioane de lei vor fi alocați pentru a reda strălucirea acestei frumoase clădiri. Durata estimată a lucrărilor este de maximum 36 de luni.
LUCRĂRI INCLUSE ÎN PROIECT:
CORPUL C1 – MUZEU ȘI BIBLIOTECĂ
* adaptarea spațiului la funcțiunea de muzeu prin crearea unor legături între spații care să permită realizarea unui circuit de vizitare prin realizarea unui corp de legătură nou între C1 și C2 și desființarea celui vechi;
• înlocuirea balconului din metal de la etaj II al turnului cu unul nou;
• refacerea finisajelor exterioare respectând caracterul de monument al construcției.
CORPUL C2 – CORP ANEXĂ ȘCOLARĂ
• desființarea tuturor planșeelor și podinilor din lemn și înlocuirea acestora cu planșee din beton armat;
• desființarea scărilor din lemn și înlocuirea acestora cu scări metalice sau beton;
• schimbarea formei ferestrelor existente în vederea realizării unei imagini arhitecturale unitare cu clădirea valoroasă din punct de vedere istoric (C1);
• schimbarea tâmplăriei exterioare cu tâmplărie modernă din lemn stratificat și geam termoizolant;
• curățarea și completarea elementelor decorative ale fațadelor.
CORPUL C3 – CANTINĂ
• desființarea parțială a clădirii cu renunțarea la tronsonul ce adăpostește zona de bucătărie și anexe, aflat în stare avansată de degradare și a cărui funcționalitate nu se poate adapta la noile nevoi ale clădirii (desființarea acestui tronson va aduce și o vizibilitate sporită a clădirii valoroase: Corp C1);
• refuncționalizarea sălii de mese în sală de festivități, fără bucătărie;
• refacerea finisajelor interioare și exterioare pe zonele menținute.
AMENAJAREA EXTERIOARĂ
• amenajarea peisagistică minimală a parcului aferent construcției în suprafață de aproximativ 1.000 mp (cu menținerea arborilor valoroși existenți);
• realizarea unor alei care să sublinieze ideea de ax de simetrie existentă între corpul C1 și turnul de apă din incintă;
• realizarea unor spații pentru amplasarea de bănci, de formă circulară, situate pe axul de simetrie (amenajare similară cu cea inițială a parcului);
• curățarea și aducerea la starea inițială a terenului liber rezultat din desființarea tronsonului bucătărie din corpul C3.
Palatul Sturdza din Miroslava are trei nivele (P+2), parterul având o suprafață utilă de 343,23 metri pătrați și o terasă de 64,20 metri pătrați. Primul etaj are o suprafață construită de 317,45 metri pătrați și o terasă de 64,20 metri pătrați, iar al doilea etaj o suprafață utilă de 64,49 metri pătrați.
De-a lungul timpului clădirea a avut mai mulți proprietari. La 24 octombrie 1831 în ea a fost înființat Institutul de Educație pentru Fiii de Nobili (care a funcționat până în anul 1834). Printre absolvenții primei promoții s-a numărat inclusiv diplomatul și omul politic Mihail Kogălniceanu.
La începutul secolului trecut, palatul s-a aflat în proprietatea principesei Olga Sturdza, fiica principelui Alexandru Mavrocordat și a Luciei Cantacuzino-Pașcanu. În februarie 1917, aceasta a înființat în imobil Orfelinatul „Principesa Olga M. Sturdza”. În perioada interbelică în palat a funcționat Școala Superioară de Agricultură de la Miroslava. După venirea comunismului, palatul, terenul agricol, parcurile și toate dependințele au devenit proprietatea Școlii Agricole. În septembrie 1974 unitatea de învățământ s-a transformat în Liceul Agroindustrial Miroslava, ulterior în Liceul Tehnologic Agricol „Mihail Kogălniceanu”, iar din anul 2023 a revenit la vechea denumire, “Olga Sturdza”.
Palatul Sturdza de la Miroslava este inclus pe Lista monumentelor istorice din Județul Iași din anul 2015, iar de doi ani face parte din Ruta Cultural-Turistică a Patrimoniului Muzeal din România.