
În zilele de 4 și 5 octombrie 2025, Consiliul Judeţean Iaşi, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi, organizează cea de a LVI-a ediţie a Festivalului folcloric internațional „Trandafir de la Moldova”.
La eveniment vor participa ansambluri de dansuri, grupuri vocale, fanfare și tarafuri din județele Iași, Brăila, Vaslui, Suceava, Maramureș și din Republica Moldova.
Spectacolele se vor desfăşura sâmbătă și duminică începând cu ora 14.00 în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a Universității Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași.
Intrarea la spectacole este liberă în limita locurilor disponibile.
