Compania Wizz Air, principalul operator low-cost din România, anunță cea mai amplă extindere a rețelei sale pentru sezonul de iarnă, inaugurând inclusiv trei rute noi de pe Aeroportul Iasi către destinații populare și mult așteptate.
Astfel, pasagerii ieșeni pot călători acum direct către #Copenhaga (Danemarca), precum și către #Praga (Cehia) și #Valencia (Spania), curse lansate astăzi, toate fiind operate cu două frecvențe săptămânale.
RUTĂ FRECVENȚĂ DE LA ÎNCEPÂND CU
𝗜𝗮𝘀̦𝗶 – 𝗖𝗼𝗽𝗲𝗻𝗵𝗮𝗴𝗮 – Luni, vineri 159 RON 𝟮𝟳 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟱
𝗜𝗮𝘀̦𝗶 – 𝗣𝗿𝗮𝗴𝗮 – Marți, sâmbătă 99 RON 𝟮𝟴 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟱
𝗜𝗮𝘀̦𝗶 – 𝗩𝗮𝗹𝗲𝗻𝗰𝗶𝗮 – Marți, sâmbătă 159 RON 𝟮𝟴 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟱
Aceste noi rute vin înaintea inaugurării unei alte conexiuni, de la Iași către #Pescara, programată pentru luna decembrie a acestui an.
𝗖𝗼𝘀𝘁𝗲𝗹 𝗔𝗹𝗲𝘅𝗲, 𝗣𝗿𝗲𝘀̦𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁𝗲𝗹𝗲 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗝𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗮𝗻: „Iașul devine tot mai conectat cu Europa. Introducerea curselor directe către Valencia și Praga înseamnă o scurtare a distanțelor pentru comunitățile de români din aceste zone și, totodată, deschiderea unor noi oportunități pentru întreg județul și pentru regiunea Moldovei. Este încă un pas important în strategia de extindere și diversificare a zborurilor de pe Aeroportul Iași. Ne dorim ca Iașul să devină un adevărat nod aerian regional, cu legături directe, rapide și accesibile către cât mai multe centre europene. Fiecare destinație nouă înseamnă o șansă în plus pentru turism, investiții și pentru noi legături cu cei plecați de acasă. Continuăm să deschidem județul nostru către Europa, zbor cu zbor.”
𝗔𝗻𝗮𝘀𝘁𝗮𝘀𝗶𝗮 𝗡𝗼𝘃𝗮𝗸, 𝗖𝗼𝗿𝗽𝗼𝗿𝗮𝘁𝗲 & 𝗦𝘂𝘀𝘁𝗮𝗶𝗻𝗮𝗯𝗶𝗹𝗶𝘁𝘆 𝗖𝗼𝗺𝗺𝘂𝗻𝗶𝗰𝗮𝘁𝗶𝗼𝗻𝘀 𝗠𝗮𝗻𝗮𝗴𝗲𝗿 𝗹𝗮 𝗪𝗶𝘇𝘇 𝗔𝗶𝗿: „Suntem încântați să continuăm extinderea rețelei din România în acest sezon de iarnă, inclusiv la baza noastră din Iași”, a spus. „Această nouă etapă de dezvoltare reflectă angajamentul nostru ferm de a îmbunătăți conectivitatea pentru familiile care călătoresc pentru a-i vizita pe cei dragi, dar și de a extinde numărul destinațiilor de vacanță. Suntem mândri să sprijinim dezvoltarea locală și să oferim pasagerilor ieșeni, oportunități și mai convenabile de a explora Europa. Rămânând fideli viziunii noastre «Customer First Compass», ne concentrăm pe o creștere sustenabilă, menținând totodată fiabilitatea, eficiența și calitatea serviciilor care definesc fiecare călătorie cu Wizz Air”.
𝗥𝗼𝗺𝗲𝗼 𝗩𝗮𝘁𝗿𝗮̆, 𝗗𝗶𝗿𝗲𝗰𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗚𝗲𝗻𝗲𝗿𝗮𝗹 𝗮𝗹 𝗔𝗲𝗿𝗼𝗽𝗼𝗿𝘁𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗜𝗮𝘀̦𝗶: „Prin lansarea zborurilor mult așteptate spre Valencia și Praga, Aeroportul Iași își extinde orizonturile și oferă pasagerilor noi modalități de a călători, de a descoperi și de a se reîntâlni cu cei dragi. Este pentru prima dată când Iașul e conectat pe calea aerului cu Republica Cehă, iar Spania rămâne o destinație de suflet pentru mulți români stabiliți acolo. Fiecare nouă destinație înseamnă oportunități de călătorie accesibile, legături mai puternice și un pas înainte în misiunea noastră de a transforma Iașul într-un hub aerian tot mai relevant la nivel internațional. Wizz Air deservește cea mai mare parte din rețeaua noastră de zboruri, și ne bucurăm că, împreună, continuăm să dezvoltăm o rețea solidă de destinații ce conectează Iașul cu Europa și nu numai. Colaborarea noastră, de peste 10 ani, demonstrează că investițiile în infrastructură precum și gama de servicii și facilități moderne atrag încrederea companiilor aeriene și oferă pasagerilor mai mult confort și varietate. Mulțumim, pe această cale, partenerului nostru Wizz Air pentru încredere, deschidere și implicare în dezvoltarea Aeroportului Iași și a întregii regiuni.”

