Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează în zilele de 10, 11 și 12 decembrie 2025, ediția a XI-a a Festivalului „Teodorenii”.
Sub genericul „Călătorii prin cuvinte”, ediţia din acest an deschide un spaţiu generos tuturor formelor de explorare literară. De la ironia rafinată a epigramelor până la poezia care răstoarnă sensurile, de la conferinţe la exerciţii de traducere şi retroversiune, festivalul devine o hartă cu rute multiple, pe care fiecare participant îşi poate urma propriul drum. În spiritul fraţilor Ionel şi Păstorel Teodoreanu, pentru care literatura era întotdeauna o formă de mişcare – între lumi, tonuri, registre – invităm publicul şi creatorii să călătorească liber, cu imaginaţia drept busolă şi cuvântul drept vehicul.
În program sunt cuprinse conferințe, sesiuni de lectură cu voce tare, ateliere tematice, dezbateri pe teme literare, concursuri, momente muzicale și poetice, fragmente puse în scenă de elevi, prezentare de cărți, premierea concursului de traducere și retroversiune dedicat elevilor din județul Iași; premierea câștigătorilor concursurilor „Poemele Iașului” și „Poveștile Iașului” – două proiecte dedicate elevilor de gimnaziu și de liceu din instituțiile de învățământ din județul Iași, care își propun editarea unor antologii anuale de poezie și de proză a căror temă trebuie să fie legată de orașul sau de o localitate din județul Iași; concursul de prezentare a conservelor tradiționale moldovenești „Cămara lui Păstorel”, Sesiunea de comunicări „Voiaj, voiaj… Note de călătorie în literatură”, expoziții tematice de carte și de creații plastice.
Festivalul „Teodorenii” este o manifestare iniţiată de Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” în anul 2014 şi organizată în parteneriat cu instituţii reprezentative din Iași. Scopul festivalului este celebrarea contribuției deosebite a celor doi frați Teodoreanu, Ionel și Păstorel, la viața culturală ieșeană şi a altor genuri în afară de ficţiunea literară clasică. Ediţia din acest an se desfăşoară sub genericul „Călătorii prin cuvinte” și se desfășoară în zilele de 10, 11 și 12 decembrie 2025.