Marți, 24 martie 2026, începând cu ora 18.00, publicul interesat este invitat să participe la dezbaterea „Primitivul” Creangă în salonul lui Pogor. Un dialog italo-român despre literatura privată și tabuuri publice, în sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” – Casa Junimii.
La dialogul moderat de etnologii Otilia Hedeșan, prof. univ. dr. la Universitatea de Vest din Timișoara, și Mircea Păduraru, conf. univ. dr. în cadrul Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, vor participa: Dan Octavian Cepraga, Roberto Merlo, Nicola Perencin, Antonio Patraș, Bogdan Crețu, Doris Mironescu.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Dezbaterea face parte din workshopul italo-român „Poetica și politica folclorului licențios”, organizat în perioada 23-25 martie 2026 de Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Asociația de Studii Etnologice din România, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Muzeul Național al Literaturii Române Iași.