Miercuri, 25 martie 2026, de la ora 15.00, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Comunitatea Elenă Iaşi, Filială a Uniunii Elene din România și Facultatea de Litere – Lectoratul de Neogreacă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, organizează expoziția Ziua Naţională a Republicii Elene, 25 martie 2026 – 205 de ani de la revoluția de eliberare.
Prin bunăvoința doamna Marieta Alexandrescu, președinta Comunității Elene Iaşi, Filială a Uniunii Elene din România și cu ajutorul doamnei Eleni Kabakaki, profesor detașat la Lectoratul de Neogreacă, Facultatea de Litere, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi, organizăm o expoziție cu reproduceri după picturi realizate și inspirate din evenimentele contemporane cu Revoluția de eliberare Elenă din martie 1821, toate având ca un gând comun dorința de a exprima cât mai amplu și clar nu doar politica oficială dar și sentimentele pentru cauza greacă în Războiul de Independență al Greciei împotriva turcilor, englezilor, rușilor și a guvernelor franceze.
Reprezentanții bibliotecii vor face cunoscute cărțile atât în limba elenă cât și în limba română, aflate în colecțiile bibliotecii, care prezintă istoria acelor vremuri. Întâlnirea se desfășoară în cadrul proiectului Viață și spiritualitate, care își propune să faciliteze contactul membrilor comunității cu diverse zone ale culturii și interconectarea lor, concomitent cu prezentarea ofertei de carte a bibliotecii.