Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a semnat, astăzi, contractul de achiziție pentru 26 de microbuze electrice destinate transportului școlar. La eveniment au fost prezenți inspectorul școlar general al ISJ Iași, Luciana Antoci, și primarul comunei Aroneanu, Benoni Moruzi, președinte al Filialei Județene Iași a Asociației Comunelor din România. Microbuzele electrice achiziționate de Consiliul Județean vor ajunge în comunele Alexandru Ioan Cuza, Andrieșeni, Ciortești, Costești, Costuleni, Cotnari, Cozmești, Dagâța, Dobrovăț, Erbiceni, Gorban, Gropnița, Lespezi, Lungani, Miroslava, Ruginoasa, Schitu Duca, Sinești, Sirețel, Stolniceni Prăjescu, Țibana, Țibănești, Todirești, Victoria, Vlădeni și Voinești. Pentru achiziția celor 26 de microbuze electrice, Consiliul Județean a obținut finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15 Educație, Reforma 6.
“Viitorul copiilor noștri depinde de toate aceste investiții pe care le facem în infrastructura școlară, pentru că șansa lor la o lume mai bună este educația. Am adus în județul Iași fonduri europene pentru a cumpăra aceste microbuze electrice în 26 de comune, pentru că în mediu rural este cea mai mare nevoie de a asigura accesul la educație echitabilă. Toți copiii merită să aibă parte de aceleași condiții de studiu, iar în acest scop am căutat permanent resursele pentru a investi în școlile din județul Iași. Microbuzele electrice, proiectul de dotare cu mobilier și materiale didactice, modernizarea grupurilor sanitare, programul masa caldă sunt măsuri prin care susținem copiii să meargă la școală. Ca părinte, înțeleg foarte bine cât de important este să putem face ca experiențele copiilor noștri cu școala să fie cât mai frumoase și constructive pentru viitorul lor. Vom continua parteneriatul cu Inspectoratul Școlar Județean și cu autoritățile locale pentru a valorifica orice oportunitate de a investi în educație’’, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
Câștigătorul licitației de achiziție a celor 26 de microbuze electrice este S.C. AVEURO INTERNATIONAL SRL, iar valoarea contractului este de 31.373.160 de lei cu TVA, sumă care include și documentația necesară circulației pe drumurile publice. Noile mijloace de transport au 16+1 locuri și vor ajunge la beneficiari în 180 de zile de la data emiterii ordinului de începere a livrării.