„Art in Progress” este un proiect prin care MNLR Iași propune publicului ieșean conexiunea între arte prin acte performative, pornind de la literatură și ajungând la exprimarea ei prin intermediul picturii. Lună de lună, la Muzeul „Nicolae Gane” – Galeria Artei Ieșene, un spațiu redeschis de curând și dedicat artelor vizuale, câte un artist invitat va picta în timp real. Inspirația sa va fi opera unui scriitor român, iar lucrarea finală va fi mărturia transdisciplinarității artelor vizuale.
Sâmbătă, 27 august 2024, în intervalul 15:00-17:00, publicul se va întâlni cu Ana-Maria Hanganu, cea de-a treia artistă ieșeană care a acceptat provocarea MNLR Iași, tema fiind poezia Anatomie a poetei Nina Cassian.
Ana-Maria Hanganu este pictoriță, absolventă a Facultății de Arte Plastice și Design, secția Pictură, din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, membră a Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Iași.
Și-a început cariera de artistă vizuală în anul 2016, a realizat numeroase expoziții de grup în Galeriile din Iași, Cluj-Napoca, București, dar și expoziții internaționale (INTERNATIONAL EXHIBITION – Galeria Duke Hall a Universității „James Madison” din Harrisonburg, Virginia, Statele Unite ale Americii). Printre expozițiile personale se numără „Forme ale Identității”, prin care artista își pune amprenta asupra scenei artistice și contribuie la diversitatea și evoluția artei contemporane, oferind transpuneri picturale ale unor personaje ce par că emit propria lumină, cu o puternică vocație expresionist abstractă.
Proiectul cultural Art in Progress face parte din Programul „ConnectArt”, inclus în Proiectul de Management al MNLR Iași, 2022-2027, iar coordonatoarea proiectului este Cezara Moraru, muzeografă MNLR Iași.