Comuna Miroslava a obținut o nouă finanțare nerambursabilă importantă pentru modernizarea infrastructurii de iluminat public, un proiect care va contribui semnificativ la creșterea calității vieții locuitorilor. Proiectul a fost depus la data de 30 decembrie 2024 și a fost declarat câștigător la finalul anului trecut.
Investiția este finanțată integral prin Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu, având o valoare totală de 1.999.116,70 lei. Durata estimată de implementare este de maximum 18 luni.
Lucrările vor viza mai multe zone din comună, respectiv satele Uricani și Horpaz. În Uricani, modernizarea iluminatului public va avea loc pe străzile Bazinelor, Miron Barnovschi, Bahlui, Eroilor, Bisericii, Ponoare, Erou Craus Clemente, Amfiteatru, Via Mare, Podgoriei, Salcâmilor, Învățător Miron Lupescu, Nucilor, Preot Țurcanu, Fântânii, Pădurii și Petrache Mertic, precum și pe fundacul Călcâi. În Horpaz, lucrările vor fi realizate pe străzile Bisericii, Iazului, Școlii și Principală.
Prin acest proiect vor fi instalate 340 de corpuri de iluminat moderne, toate fiind dotate cu sistem de telegestiune, care permite controlul și monitorizarea de la distanță. De asemenea, vor fi montate 15 puncte de aprindere, menite să optimizeze funcționarea rețelei de iluminat.
Beneficiile investiției sunt multiple: reducerea consumului de energie electrică, scăderea costurilor de întreținere, îmbunătățirea calității iluminatului public și diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Totodată, iluminatul modern va contribui la creșterea siguranței cetățenilor și la descurajarea infracționalității, în special în zonele rezidențiale.
Prin această finanțare, administrația locală din Miroslava continuă demersurile de modernizare a infrastructurii și de promovare a unui dezvoltări durabile, orientate spre eficiență energetică și protecția mediului.