Ziua Culturii Române, sărbătorită anual pe 15 ianuarie, reprezintă un prilej de a omagia valorile și tradițiile culturale românești, precum și contribuția remarcabilă a poeziei și literaturii la identitatea națională.
În cadrul filialelor bibliotecii noastre, această zi este marcată printr-o serie de activități menite să aducă în prim-plan bogăția patrimoniului literar și cultural românesc, să stimuleze interesul pentru lectură și să promoveze creativitatea în rândul cititorilor de toate vârstele.
Activitățile organizate în cadrul filialelor, dar și în instituțiile de învățămînt cu care biblioteca are încheiate parteneriate, se concentrează atât pe transmiterea cunoștințelor, cât și pe experiențe practice, menite să apropie utilizatorii de frumusețea și diversitatea culturii române.
Programul activităților
Filiala „Vasile Alecsandri”
Începând cu ora 10.00, cititorii sunt invitați să vizioneze documentarul „Eminescu, înainte de legendă – drumul unui geniu înfometat, de la Ipotești”, o incursiune emoționantă în viața și formarea marelui poet.
Filiala „Mihail Sadoveanu”
De la ora 10.00, publicul poate urmări filmul documentar „Eminescu” (Moldova-Film, 1991), realizat în limba română, dedicat vieții și operei poetului național.
Filiala „Garabet Ibrăileanu”
Joi, 15 ianuarie, la Grădinița cu Program Normal nr. 15, va avea loc o activitate educativă având ca temă viața și opera poetului Mihai Eminescu. Activitatea își propune familiarizarea copiilor cu poezia românească și apropierea acestora de carte, prin metode adaptate vârstei lor, într-un cadru atractiv și interactiv.
Filiala „Ateneu”
Invită publicul larg să celebreze Ziua Națională a Culturii printr-o selecție de citate celebre despre cultură, lectură și creație, aparținând unor personalități marcante ale literaturii și gândirii românești. Cititorii sunt încurajați să se implice activ, contribuind cu recomandări de lectură și citate reprezentative pentru cultura națională.
Filiala „Ion Creangă”
Organizează activitatea „Eminescu – suflet de copil, vis de poet”, destinată copiilor din grupa mare ai Grădiniței P.P. nr. 18. Activitatea urmărește familiarizarea celor mici cu poezia „Somnoroase păsărele” prin lectură expresivă și realizarea unei fișe de lucru ce presupune asocierea imaginilor cu strofele poeziei, contribuind la dezvoltarea sensibilității artistice și a exprimării creative.
Expoziții de carte
Cu această ocazie, în toate filialele Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” Iași vor fi organizate expoziții de carte ce reunesc volume semnate de autori clasici și contemporani, opere reprezentative ale literaturii române, precum și lucrări de referință din domeniul culturii, artei și istoriei, evidențiind rolul esențial al cărții în formarea identității culturale și în dezvoltarea spiritului critic.