Consiliul Județean a recepționat lucrările de pe Lotul 2 al Axei rutiere strategice Iași – Suceava, cu o lungime de 20,001 kilometri. Acest lot include DJ 281D între Coarnele Caprei – Focuri – Gropnița și DJ 281 B între Coarnele Caprei și Belcești. La eveniment, alături de președintele CJ, Costel Alexe, au participat Sorin Afloarei, vicepreședinte al CJ, Andrei Cazacu, administrator public al județului, liderul grupului PMP din CJ, Marian Uscatu, secretarul general adjunct al Guvernului, Lucian Rusu, primarii comunelor de pe traseu, reprezentanții firmei de construcții și ai Direcției de Proiecte și Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ.
“Axa rutieră strategică Iași – Suceava a fost inițiată în urmă cu aproape 10 ani, când s-a semnat un protocol în acest sens între județele noastre. Odată cu preluarea mandatului de către actuala administrație județeană, proiectul a primit un imbold și astăzi suntem în situația în care recepționăm Lotul 2, pe care l-am preluat la un stadiu de execuție de 0,9 la sută. Cu Lotul 1 suntem aproape de finalizare și va fi recepționat în perioada următoare, iar până la finalul acestui an va fi gata și Lotul 3, de la Belcești până la limita cu județul Suceava. În final, vom avea aproximativ 92 de kilometri de drumuri județene modernizate, cu o investiție de aproximativ 100 de milioane de euro, fonduri europene și din bugetul județean. Infrastructura rutieră este o prioritate pentru actuala administrație județeană, pentru că de acest lucru depinde calitatea vieții locuitorilor. Vom putea asigura, astfel, o mai bună accesibilitate, creșterea vitezei medii de deplasare și, mai ales, siguranță în trafic. Pe lângă mobilitatea populației, drumurile județene modernizate vor fi un motiv în plus pentru antreprenori să investească în comunitățile noastre și să contribuie la dezvoltarea economică’’, a declarat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
Axa rutieră strategică Iași – Suceava beneficiază de finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. Prin acest proiect de amploare, 11 comune din județul Iași vor fi conectate la rețeaua trans-europeană de transport TEN-T.