Realizarea Centurii Ușoare de Ocolire a Municipiului Iași este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră pentru administrația județeană, iar în acest moment există autorizația de construire pentru execuția lucrărilor de înființare al acestui obiectiv.
Sunt 73 km de drum județean care trec prin 10 comune: Popricani, Rediu, Lețcani, Voinești, Horlești, Mogoșești, Ciurea, Bârnova, Tomești, Holboca și care imediat ce vor fi modernizate vor reuși să descongestioneze traficul din municipiul Iași.
„Vom primi finanțarea prin Programul Regional Nord Est 2021-2027 pentru a moderniza cei aproape 73 de km de drum județean, iar lucrările vor include și reabilitarea a 8 poduri existente și construirea de 3 poduri noi, precum și consolidare versant, amenajare șanțuri, rigole, podețe, 50 stații de autobuz, parcări, trotuare și piste de biciclete.
Investim cu prioritate în infrastructura rutieră pentru a crește accesibilitatea și a continua să dezvoltăm județul Iași!” a menționat Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.