Zile pline de emoție și bucurie la Maternitatea “Cuza Vodă” – Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Iași
În perioada sărbătorilor pascale, 51 de copii au venit pe lume, aducând fericire părinților.
Cea mai intensă zi a fost Sâmbăta Mare, când s-au născut 16 prunci.
Cu doar câteva clipe înainte de Înviere, o tânără mămică a adus pe lume un băiețel de 3360 de grame, cu scor Apgar 9.
„Spre deosebire de alți ani, când aveam multe solicitărin din zona Moldovei, anul acesta nu am avut în perioada sărbătorilor, deci s-au născut copii sănătoși peste tot, ceea ce este foarte bine. ”, a declarat Dr. Anca Bivoleanu, șef secție Neonatologie
Medicii spun că, față de perioada pascală de anul trecut, când au fost înregistrate 38 de nașteri, numărul mai mare din acest an aduce un plus de speranță în ceea ce privește natalitatea.