Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a participat, duminică, la manifestările organizate la Cernăuți cu prilejul Zilei Limbii Române, sărbătorită pentru prima dată oficial și în Ucraina.
La eveniment au mai fost prezenți ambasadorul României la Kiev, Victor Micula, consulul general al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Diana Băciuna, dar și guvernatorul militar al regiunii Cernăuți, Ruslan Osipenko, și președintele Consiliului Raional Cernăuți, Mykola Guitor.
Reprezentanții autorităților române, ai diplomației române din Ucraina, dar și ai comunității românești din regiunea Cernăuți au depus coroane de flori la statuia lui Taras Shevchenko și la statuia lui Mihai Eminescu din centrul orașului, iar la Memorialul Eroilor din Piața Centrală au fost aprinse candele. Ulterior, oficialii români au avut o întrevedere cu liderii comunității românești la Palatul Național.
„La Cernăuți, am simțit mai mult decât aș putea spune în cuvinte. Poate că, uneori, uităm cât de mult înseamnă un lucru simplu: să poți spune „acasă” în limba în care ai învățat primele cuvinte. Pentru românii de aici, limba română este limba părinților lor, a bunicilor, limba în care au fost spuse primele povești și rostite cele mai importante cuvinte.
De aceea, întâlnirea de ieri a avut pentru mine o însemnătate aparte. Iașul și Cernăuțiul au fost mereu aproape. Iar acolo am simțit, încă o dată, că această apropiere nu ține doar de hartă…ține de oameni. La mulți ani tuturor celor care vorbesc, iubesc și păstrează limba română!”, a transmis pre;edintele CJ Ia;i, Costel Alexe.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat, în luna martie, decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina.
„În vederea dezvoltării înțelegerii reciproce, respectului reciproc și cooperării în relațiile ucraineano-române, încurajând dialogul intercultural, având în vedere conservarea identității și dezvoltând identitatea lingvistică și culturală a cetățenilor ucraineni, decretez: Se instituie Ziua Limbii Române în Ucraina, care va fi sărbătorită anual la 31 august”, se arăta în decretul semnat de Zelenski.








