Paturile, în valoare de aproximativ 2,45 milioane de lei, sunt echipate cu tehnologie wireless și funcții avansate, concepute pentru siguranța și confortul pacienților.
Sunt dotate cu:
– Manevrare ergonomică,
-Funcții pentru prevenirea căderilor,
-Transmitere de date prin Wi-Fi (configurația patului, alarme pentru părăsirea patului),
-Sistem inteligent de apelare a personalului medical,
-Extensie integrată de până la 30 cm, adaptată înălțimii pacientului,
-Ecran tactil pentru acces rapid la funcțiile esențiale.
Nouă paturi au ajuns în dotarea secției ATI, restul fiind distribuite în secțiile spitalului și sunt destinate pacienților care au nevoie de îngrijire multidisciplinară.
”Compartimentul terapie intensivă va beneficia și de dotări suplimentare. Ne referim la 9 paturi de terapie intensivă, sunt ultimele generații de paturi, astfel încât pacienții care necesită îngrijire specifică să beneficieze și din acest punct de vedere de o îngrijire așa cum merită și așa cum este normal la nivelul anului 2026. Totodată, terapia intensivă, în vederea ținerii sub control a infecțiilor asociate îngrijirilor medicale, în momentul de față este sub un proces de igienizare, de sterilizare. Aici ne referim la tot ceea ce reprezintă igienizarea spațiilor de îngrijire a pacienților, cât și spațiile comune care deservesc cadrele medicale.”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul unității medicale.

