Teatrul Luceafărul din Iași a fost singurul din România prezent la Edinburgh Fringe Festival, care s-a desfășurat în perioada 8-11 august.
Artiștii ieșeni au avut șase reprezentații ale spectacolului Stația clovnilor, un spectacol nonverbal realizat de Ana Crăciun Lambru.
Stația clovnilor se adresează prin tematică și stilistică tuturor categoriilor de vârste, purtând publicul prin registre emoționale care merg de la comic, la liric și melancolic.
Din echipa de realizatori fac parte Alexandra Budianu (concept costume și păpuși), Elena Iorga (concept decor), Diana Roman (muzica) și actorii George Cocoș, Cătălin Cucu, Claudiu Gălățeanu, Dragoș Maftei, Liliana Mavriș Vârlan, Carmen Mihalache, Raluca Pintilie, Elena Zmuncilă.