Duminică, 31 mai 2026, de la ora 10.00, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași în parteneriat cu Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) – Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași și Facultatea de Horticultură – Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, desfășoară pentru cei mici activitatea: Răspunsuri și întrebări despre arbori seculari.
Atelierul va trezi interesul celor mici prin încercarea de a găsi întrebarea corectă pentru răspunsurile pe care le vor găsi deja scrise.
Ramona Ciobanu, consilier și ecolog în cadrul Direcției Județene de Mediu Iași, va prezenta arborii seculari din Iași și va vorbi despre importanța parcurilor dendrologice, a biodiversității de lângă noi.
Ing. dr. Roxana Anghel de la Facultatea de Horticultură – Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi va vorbi despre importanța arborilor ca utilizare în scopuri terapeutice, pentru obținerea de ceaiuri, siropuri și tratamente naturiste.
Reprezentanții bibliotecii vor sublinia importanța lecturii la umbra unui copac nu doar ca moment de relaxare, ci și ca terapie de vară.
Aceste activități își doresc să conducă la dezvoltarea educației ecologice, a simțului practic și științific, prin ateliere care să formeze cunoștințe generale.
Evenimentul este dedicat Zilei Internaționale a Copilului și face parte din programul de activități, care se va desfășura la Bojdeuca „Ion Creangă”, duminică, 31 mai 2026, fiind organizat și inițiat de Consiliul Județean Iași.
Sunt invitați să participipe în număr cât mai mare în egală măsură copiii, dar și cei care încă se mai simt copii.