Consilierii județeni au aprobat, în ședința ordinară din această săptămână, două proiecte de hotărâre necesare pentru continuarea extinderii ambulatoriului de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria” Iași.
Cele două hotărâri vizează modificarea indicatorilor tehnico-economici și actualizarea valorii totale a investiției la suma de 27.756.898,22 lei, inclusiv TVA, valoare care presupune inclusiv contribuția proprie a Consiliului Județean și a spitalului. Modificările au fost necesare ca urmare a creșterii cotei TVA la 21 la sută.
Proiectul de extindere a ambulatoriului include construirea unui corp nou de clădire, cu regim de înălțime parter +1 etaj, realizat la standarde nZEB (clădire cu consum de energie aproape zero).
Noua construcție va avea 22 de cabinete medicale și o sălă de sterilizare. Extinderea va asigura spații moderne pentru desfășurarea actului medical în sistem ambulatoriu, contribuind la creșterea calității serviciilor oferite copiilor din Iași și din întreaga regiune a Moldovei.
Ambulatoriul va fi dotat cu echipamente medicale performante și mobilier specific, inclusiv pentru specialitatea stomatologie. Prin această investiție, capacitatea de deservire va crește până la maximum 141.569 pacienți anual, dintre care aproximativ 5.600 în cadrul cabinetelor de stomatologie.
Vor fi realizate instalații eficiente din punct de vedere energetic, care vor fi integrate în infrastructura deja existentă a spitalului. De asemenea, va fi implementat un sistem de management energetic de tip BMS, care va permite monitorizarea consumurilor și optimizarea funcționării clădirii, cu impact direct asupra reducerii costurilor și a emisiilor de gaze.
Extinderea Ambulatoriului reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii medicale pediatrice din Iași, contribuind la descongestionarea activității din spital și la creșterea accesului la servicii medicale de specialitate pentru copii.
