Consiliul Județean Iași își reafirmă angajamentul pentru o gestionare riguroasă a banului public, operând în prezent cu un aparat administrativ semnificativ mai suplu decât limitele permise de legislația în vigoare.
În contextul noilor reglementări stabilite prin O.U.G. 7/2026, care permit o structură de personal de până la 440 de posturi pentru Consiliul Județean și Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași, administrația județeană funcționează deja cu doar 224 de angajați.
Această structură reprezintă aproximativ 50% din capacitatea maximă de angajare, demonstrând că performanța administrativă nu depinde de volumul personalului, ci de profesionalismul acestuia: Consiliul Județean Iași cu 181 de angajați, iar DJADP Iași cu 43 de angajați.
„Viziunea mea a fost mereu una bazată pe pragmatism. Am preferat să fim extrem de atenți cu angajările și am demonstrat că se poate face performanță și cu o echipă restrânsă, dar dedicată. Respectăm banii ieșenilor și înțelegem perioada economică dificilă prin care trece țara. Am preferat să funcționăm sub schema maximă de personal, dar să ne asigurăm că fiecare om din echipă își face treaba cu responsabilitate. Nu ne dorim să avem birouri pline, ci să asfaltăm drumuri, să modernizăm spitale și să finalizăm proiectele mari de infrastructură.” a declarat Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
Eficiența administrativă demonstrată de Consiliul Județean Iași, prin menținerea riguroasă a schemei de personal și reducerea cuantumului sporurilor, a generat premisele unei premiere bugetare la nivelul instituției. În cursul anului 2025, această gestionare prudentă a resurselor interne a permis realizarea unei economii de 20% din suma totală prevăzută pentru cheltuielile de personal. Aceste fonduri au fost redirecționate pentru a susține activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, venind în completarea sprijinului financiar oferit de Guvernul României, pentru a asigura continuitatea plăților către beneficiarii sistemului de protecție socială.
Decizia de a menține o schemă de personal sub plafonul maxim este o măsură directă de protejare a bugetului județean în contextul economic actual. Reducerea cheltuielilor de funcționare permite redirecționarea fondurilor către investiții vitale.
Consiliul Județean Iași va continua să prioritizeze eficiența și transparența, asigurându-se că fiecare resursă este utilizată exclusiv în beneficiul cetățenilor.