Marius Sorin Dangă, vicepreședinte al CJ Iași, a participat la Adunarea Generală Extraordinară a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Zona Metropolitană Iași în cadrul căreia a fost aprobat mecanismul de cooperare și finanțare pentru realizarea, în comuna Victoria, a unui Centru de Îngrijire pentru Animale.
Proiectul, în valoare de peste 15 milioane de lei, este susținut financiar de Consiliul Județean Iași și de alte 27 de UAT-uri.
„Ne-am asumat să sprijinim UAT-urile din județ în a găsi calea cea mai bună pentru gestionarea câinilor cu sau fără stăpân. La modul general lucrăm împreună cu instituțiile abilitate de lege la elaborarea unei strategii județene în acest domeniu, care să pună în centrul ei dorința de a dezvolta un serviciu care va presupune un management integrat, care să acționeze asupra tuturor cauzelor, să implice întreaga comunitate în condiții de coordonare instituțională dar și finanțare stabilă.
Primarii membri ai ADI Zona Metropolitană Iași, cărora li s-au alăturat și alții din afara zonei, au aprobat mecanismul de cooperare și finanțare a proiectului prin care se va realiza, în com. Victoria, un Centru de Îngrijire pentru Animale, un padoc care va sprijini dezvoltarea serviciului.
Așa cum s-a afirmat foarte clar, nu ni-l închipuim ca fiind un azil de animale, un loc în care să se găzduiască toți câinii capturați. În centrul procesului vor sta serviciile de sterilizare, microcipare, înregistrare și evidență clară, promovarea adopțiilor, educarea populației și sancționarea abandonului. Iar colaborarea între instituții și cu societatea civilă este cheia succesului.
Am văzut hotărârea colegilor noștri de administrație publică și asta mă face să fiu optimist.”, a declarat vicepreședintele CJ, Marius Sorin Dangă.




