Participarea la crearea și schimbul de valori artistice internaționale este una dintre direcțiile care definesc activitatea actuală a Teatrului Luceafărul Iași.
„Cultura, artele vii sunt cel mai eficient mesager al unei țări, al unui oraș, stârnesc efecte emoționale imediate, forjează conexiuni puternice. Într-o vreme cu dinamică estetică accelerată, menținerea noastră în vibrația timpului este obligatorie. E temeiul pentru care orientarea spre prezentarea producțiilor proprii și dincolo de frontierele României, colaborarea cu artiști străini devin o constantă a programului nostru artistic.”, precizează teatrologul Oltița Cîntec, managera Teatrului.
La finalul lunii mai, un turneu în Danemarca a itinerat în Scandinavia una dintre creațiile pentru copii ale Teatrului Luceafărul Iași. La invitația Ambasadei României în Danemarca și Islanda, spectacolul “Cu avionul printre stele”, selectat anterior și în Festivalul Național de Teatru (secțiunea teatru educațional) a fost jucat (23 mai) la cel mai vechi teatru conservat în varianta originală din Danemarca – Teatrul Helsingør din Den Gable By/Orașul Vechi Aarhus, parte a rețelei nordice a teatrelor istorice. Construit în 1817 la Helsingør, Elsinorul lui Hamlet, a fost mutat în 1961 la Aarhus, unde este activ și acum. O a doua reprezentație a avut loc la Copenhaga (24 mai), Centrul Cultural Taastdrup.
Spectacolul ieșean este semnat de regizoarea Beatrice Iordan, în colaborare artistică cu trupa de muzică veche românească Trei parale.
Un atelier intitulat Principiile de dans contemporan pentru actori va fi coordonat în această săptămână (2-5 iunie) de dansatorul și coregraful Valentin Alfery și producătoarea Dušana Baltić din Viena. Sunt doi artiști de top ai scenei independente a dansului contemporan din Austria, fondatori ai companiei Hungry Sharks (2011).
Evenimentul are loc la inițiativa Teatrului Luceafărul Iași pentru trupa sa și sprijinit de Forumul Cultural Austriac. „Workshopul are scopul unei cunoașteri reciproce între artiștii ieșeni și cei vienezi, în vederea realizării unei producții de teatru-dans în 2027 la Teatrul Luceafărul, în colaborare cu Hungry Sharks, în perspectiva aniversării a 150 de ani de relații diplomatice bilaterale între Austria și România”, menționează Andrei Popov, director adjunct la Forumul Cultural Austriac.
Hungry Sharks face periodic turnee în Europa, iar câteva creații ale sale au fost prezentate de asemenea în SUA și Sri Lanka. Amprenta artistică a grupului înseamnă formate inovative, grad ridicat de fizicalitate, un impact vizual puternic în abordarea unor tematici sociale și de actualitate, pe scene importante și în spații neconvenționale. Colaborarea cu Teatrul Luceafărul este o premieră care reafirmă interesul estetic al instituției pentru tendințele în vogă din artele spectacolului recent.